Timp de o săptămână, 77 de pompieri români au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franței. Eforturile pompierilor militari români au fost susținute de implicarea autorităților și a voluntarilor din Franța. Pe lângă pompieri, România a trimis și 17 mașini în sprijin.

Ajutorul pe care România l-a acordat autorităților franceze a fost în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul francez prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

O parte a modulului va reveni în țară astăzi, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, iar ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, vor ajunge în țară ulterior pe cale terestră.

Reamintim, Franța s-a confruntat cu un incendiu major de vegetație în regiunea Gironde din sud-vestul țării, unde au ars mii de hectare. Incendii de vegetație mai mici au fost raportate în toată țara, în Maine-et-Loire, Aveyron, Drôme, Isère sau Pyrénées-Orientales.

Foto: IGSU

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday