Curtea Constituțională a României sesizează Comisia de la Veneția și reclamă „presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu”. Acesta a declarat, zilele trecute, că s-a întâlnit cu Simina Tănăsescu, consilier prezindețial. Lăzăroiu susține că Tănăsescucă i-ar fi comunicat că o organizaţie îi cere preşedintelui Iohannis să semneze un decret pentru revocarea judecătorului. 

Miercuri a fost anunțată demisia consilierului prezidențial Simina Tănăsescu, în urma controverselor legate de întâlnirea cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.

Comunicatul integral al CCR:

Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 19 iunie 2018, a hotărât, cu majoritate de voturi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei și a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva Curții Constituționale, care vizează, în concret, o anumită situație de fapt ce este de natură a crea presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu, dar care urmărește, înainte de toate, delegitimarea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în actuala sa componență. Textul scrisorii a fost trimis astăzi către organismele internaționale mai sus menționate.

https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-312

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday