Știri verificate
Inflația anuală a scăzut ușor în iunie, până la 10,4%, pe fondul ieftinirii benzinei și motorinei față de luna mai. Intrarea legumelor de sezon pe piață frânează creșterea anuală a prețurilor alimentelor.
Franța. Trei reactoare nucleare au fost oprite, iar alte opt au fost reduce la puterea minima, din cauza valului de căldură din acest weekend. Măsura nu este determinată de probleme tehnice, ci de legislația de mediu, pentru protejarea faunei din râurile care asigură răcirea centralelor.

-
Bombardamente de amploare ale americanilor asupra a zeci de ținte militare din Iran, noaptea trecută, pentru a cincea oară în ultima săptămână. Iranienii au răspuns prin atacuri cu drone și rachete asupra bazelor americane din mai multe state din Golf. Cotațiile petrolului cresc, luni dimineața.

Incendiu devastator într-un pub din capitala Thailandei. Cel puțin 27 de persoane au murit, iar alte 63 au fost rănite. Aparent, focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalația de aer condiționat din tavan. Conform autorităților, principalele căi de evacuare erau blocate de lăzi de bere și de mese.

Ucraina își schimbă radical strategia politică și pe cea externă. Volodimir Zelenski anunță remanierea guvernului, înlocuirea premierului Iulia Svîrîdenko, în pregătirea unei linii directe pentru producția de rachete americane Patriot, dar și pentru sprijinirea proiectului scutului antibalistic European.
Analiză The Guardian. Întoarcerea fenomenului ciclic natural El Niño, amplificat de încălzirea globală și suprapus cu efectele războiului din Iran, poate genera o tendință de scumpire a alimentelor, din a doua parte a acestui an și până în 2028. Goldman Sachs estimează o “climaticflație” de 15,8%, pe medie, pentru produsele agricole.
-
Meteorologii au actualizat Codul Galben de furtuni. Acestea vor debuta duminică la prânz, din vestul țării, și se vor muta după amiază spre est, în toată Moldova, Muntenia și Dobrogea. Posibile averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului de până la 50 – 70 km/h și, pe arii restrânse, vijelii și grindină.
Escaladare semnificativă a conflictului din Golf, după ce Donald Trump a declarat că armistițiul a luat sfârșit. Iranul a lovit în această dimineață un cargou cipriot. SUA au atacat multiple ținte din Iran, iar iranienii au răspuns atacând Iordania, Emiratele Arabe, Qatarul și Bahrainul. Gărzile Revoluționare iraniene declară acum că Strâmtoarea Hormuz este complet închisă pentru toate navele.
Accident de alpinism la Bușteni. UPDATE. Acțiune dramatică pentru extragerea celor patru alpiniști căzuți într-o râpă din Valea Albișoarei. Femeia a murit, fiind declarată decedată de salvatorii coborâți pe troliu în râpă. Ceilalți trei alpiniști au fost salvați, doi dintre ei fiind aduși la București. Cei patru au căzut de la aproximativ 10 metri, după ruperea corzii de asigurare.
Luare de ostatici la Berlin. UPDATE. Poliția a intrat în forță, sâmbătă dimineața, capturându-l pe bărbatul care luase ostatică o femeie, într-un supermarket din cartierul Marienfelde. Nu este clar dacă victima sau agresorul au fost răniți, nici nu se știe nimic despre motivația atacatorului, care a ținut-o pe femeie în captivitate mai bine de 12 ore.
Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare planul de reducere a taxelor pe electricitate, pentru a încuraja gospodăriile să adopte pompe de căldură, mașini electrice și alte tehnologii ecologice. “Electrificarea lentă a Europei este o greșeală majoră”, avertizează șeful AIE, care arată că UE nu-și permite același nivel de electrificare cu SUA, în condițiile în care importă gaze.

Apple dă în judecată OpenAI, pe care o acuză că îi recrutează sistematic angajații pentru a fura secrete comerciale, în vederea lansării unui telefon bazat pe ChatGPT. Peste 400 de angajați au migrat deja de la producătorul iPhone la cel de inteligență artificială, iar unii dintre ei, susține Apple, au refuzat să returneze dispozitivele pe care au lucrat, sau au transferat informații înainte de a părăsi compania.
Violențe la Londra, după eliminarea Marocului de către Franța în sferturile Cupei Mondiale. Ciocniri între polițiști și suporterii africani. Un polițist a fost rănit, iar patru persoane au fost arestate.
Serviciile secrete olandeze avertizează că hackerii militari ai Rusiei intră frecvent în camerele stradale sau particulare și chiar în video-interfoanele inteligente ale locuințelor din țările NATO, pentru a monitoriza tranzitul de echipamente militare. Cel mai des, acestea au softuri vechi, sunt slab securizate, sau au parolele standard, din fabrică.

China a avertizat Rusia să nu folosească arme nucleare împotriva Ucrainei, ca răspuns la atacurile ucrainene asupra teritoriului rus. Volodimir Zelenski spune că a aflat acest lucru de la liderii europeni, la summitul NATO de la Ankara.

China a efectuat pentru prima oară cu succes un test cu o rachetă reutilizabilă. Propulsorul a fost recuperat după o aterizare controlată. Reușita apropie Beijingul de tehnologia rachetelor reutilizabile dezvoltată de companiile americane SpaceX și Blue Origin.

Incident grav, în această dimineață, în timpul unui zbor Ryanair, de la Salonic la München. Un geam a fost spart de fragmente desprinse din motor în urma unei avarii. Pasagerul de lângă fereastră a fost aspirat parțial spre exteriorul aeronavei, dar a fost prins de ceilalți pasageri. Avionul a reușit să revină în Grecia, iar victima a fost dusă la spital.

Facebook și Instragram creează dependență, prin mecanisme precum scrollul infinit, autoplay și notificări push, a constatat Comisia Europeană într-un raport preliminar. Cere companiei Meta să modifice interfețele, în caz contrar riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală.

Cupa Mondială. Franța este prima echipă calificată în semifinale, după victoria cu 2-0 în fața Marocului. Kylian Mbappe a reușit un gol și o pasă de gol, dar a ratat și un penalty.

Israelul a avertizat SUA cu privire la un nou presupus plan al Iranului de a-l asasina pe Donald Trump. Informația apare într-un moment de escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, însă unii oficiali spun că raportul israelian poate fi o încercare de a influența deciziile președintelui american.

