Știri verificate
Polonia. Guvernul propune un buget record de 43,6 miliarde de euro (4,7% din PIB) pentru apărare, anul viitor. Premierul Tusk spune că războiul din Ucraina “aduce pericolul mai aproape de frontiere”.

OMS avertizează că lipsa educației sexuale a dus la “o scăderea alarmantă a utilizării metodelor de protejare în rândul adolescenților de 15 ani, din Europa” și a mărit riscul atât pentru sarcini nedorite, cât și de transmitere a unor infecții.

-
SUA. Un român a fost inculpat pentru hărțuirea a zeci de oficiali americani. A semnalat, în mod fals, că la locuințele acestora urmează să aibă loc crime, pentru a declanșa intervenții masive ale serviciilor de urgență.

Belarus. Un grup de monitorizare a activităților militare informează că armata a încercat, pentru prima dată, să doboare o dronă rătăcită, lansată de Rusia ca parte a unui atac asupra Ucrainei, dar ajunsă pe teritoriul bielorus.

Timiș. Accident pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 463, în zona localității Lugoj. O persoană a decedat.
CIA a furnizat din timp autorităților din Austria informații despre cele patru persoane care aveau legături cu ISIS și care plănuiau un atac terorist la concertul cântăreței Taylor Swift din Viena, pentru a evita un posibil dezastru.

-
Japonia. Autoritățile au emis ordine de evacuare pentru milioane de localnici din sud-vestul țării, zonă lovită de un taifun puternic. Până acum, trei persoane au murit și 45 sunt rănite.

Grecia. Sute de mii de pești morți au împânzit portul turistic Volos, din centrul țării. Experții spun că problema a fost cauzată de inundațiile de anul trecut, care au forțat peștii de apă dulce să se deplaseze din habitatele lor obișnuite.

Sondaj Reuters/Ipsos. Kamala Harris și-a mărit avansul față de Donald Trump, în intențiile de vot la nivel național. Totuși, Trump conduce în statele indecise (swing states), în care alegerile au fost strânse în urmă cu patru ani.

Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”. Persoanele fizice vor putea depune dosarele începând din 27 septembrie. Bugetul alocat este de două miliarde de lei. Crește finanțarea la 30 de mii, pentru a acoperi costurile cu instalarea bateriilor de stocare.

Guvernul Spaniei a blocat preluarea companiei Talgo, care produce trenuri de mare viteză, de către o firmă maghiară care are legături cu Rusia. Se folosește în acest sens de legislația europeană de protecție a companiilor strategice.

Accident în lanț pe drumul dintre Focșani și Râmnicu Sărat (DN2), la Golești. O mașină de poliție (neinscripționată) a fost lovită din spate, de o dubă, și proiectată în două mașini care circulau pe sensul opus. Opt persoane sunt rănite. Circulația este îngreunată.

Înmatriculările de autoturisme electrice în România au scăzut cu 20%, în primele șapte luni ale anului. În schimb, cele de hibride au crescut cu peste 40%. La nivelul UE, vânzările de mașini electrice au scăzut ușor (-0,4%).

Au fost lansate primele modele dedicate limbii române pentru inteligența artificială, cu spriinul BRD Groupe Société Générale. (P)

Autoritățile franceze l-au pus sub acuzare pe Pavel Durov, fondatorul Telegram, pentru infracțiuni de complicitate la crimă organizată pe platforma sa. Acesta poate evita arestul, dacă plătește 5 milioane de euro cauțiune, dar nu poate părăsi Franța.

FBI a stabilit că Donald Trump a fost o “țintă de ocazie” pentru Thomas Crooks, iar atentatul din iulie din Pennsylvania a fost executat de un tânăr cu probleme psihice, fără o ideologie clară, care voia doar să împuște o persoană cunoscută.

Aflat într-o vizită la Beijing, consilierul pentru probleme de securitate națională al SUA a dezbătut problema practicilor comerciale neloiale ale Chinei, dar și a sprijinului militar acordat Rusiei. O convorbire telefonică între președintele Biden și Xi Jinping este programată pentru următoarele săptămâni.

Adjunctul directorului CIA se așteaptă ca rușii să lanseze o contraofensivă pentru a relua controlul asupra teritoriului din Kursk ocupat de Armata Ucraineană: “Având în vedere că ucrainenii construiesc linii de apărare, lupta va fi dificilă”.

Valoarea de piață a companiei Berkshire Hathaway, condusă de Warren Buffet, a depășit o mie de miliarde de dolari. Este prima companie americană din afara sectorului tehnologic care atinge acest prag.

Interpol l-a dat în urmărire generală pe generalul ucrainean Andrei Naumov, la solicitarea autorităților ucrainene. Fost șef al direcției de securitate internă a SBU, decorat de Zelenski în 2020, acesta a fugit din Ucraina cu câteva ore înainte de începerea războiului și se află în Serbia.

