Cătălin Drulă ocupa funcția de președinte interimar al USR din luna februarie, după demisia lui Dacian Cioloș din fruntea partidului. Șase persoane au candidat acum pentru funcția de președinte al USR. Cel mai cunoscut contracandidat al lui Drulă a fost Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii de Mediu. 

Cătălin Drulă a fost ales cu peste 71% dintre voturi, încă din primul tur. Imediat după anunțarea rezultatelor, Drulă a declarat: ”Am cerut un mandat clar și partidul mi l-a dat. Este un mandat pentru a face opoziție clară actualei guvernării falimentare. Nu mai avem timp de politică imatură și vedetisme în USR. Suntem aici să le spunem românilor că există speranță. După ani grei de pandemie s-au trezit cu trădarea lui Iohannis, care a adus PSD la guvernare. Este o criză economică care nu era inevitabilă, cel puțin în amploare ei, ci este provocată de guvernarea PNL și PSD care îndatorează țara. Eu sunt aici să vă spun că se poate, putem avea bună guvernare și politicieni implicați. Nu se poate peste noapte sau miraculos, dar cu muncă, tenacitate și perseverență lucrurile se pot face. Suntem puțini care vrem o Românie prosperă”.

Reamintim că Dacian Cioloș, fostul președinte al USR, ales toamna trecută în funcție, alături de mai mulți europarlamentari, a demisonat din partid în luna mai și a decis să inființeze o nouă formațiune politică. Demisionarii acuzau conducerea USR că duce partidul spre irelevanță.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday