Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a susținut o conferință de presă în această seară legată de poziția țării sale cu privire la intrarea României în Schengen. La conferință a participat și Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (cel mai mare din Parlamentul European). Nehammer a evitat să răspundă clar dacă țara sa se va opune aderării României în Consiliul JAI, de mâine, însă a adus în discuție “un nou calendar pentru aderarea României și Bulgariei, în primăvară”.

În schimb, Weber a afirmat că România şi Bulgaria “şi-au făcut temele” pentru aderarea la Schengen, dar a subliniat că problema migraţiei ilegale este una reală la nivel european.  Acesta a adus în discuție problemele pe care Ungaria le are în privința migranților, afirmând că “trebuie sa ne întrebăm cum Ungaria poate rămâne membru Schengen în aceste circumstanțe”.

Principalele declarații

Nehammer:

  • Migrația este principala noastră preocupare. Nu cred că am fost auziți la Bruxelles până acum. Nimeni nu știe de unde vin acești migranți, nimeni nu știe dacă sunt traficanți, dacă sunt înarmați sau nu.
  • Granițele Uniunii nu funcționează. Nu e o discuție politică de partid, ci este o discuție pe fapte.
  • Ministrul de Interne vrea un nou calendar de aderare la Schengen pentru România și Bulgaria în următoarea primăvară.
  • Toate granițele externe au nevoie de ajutor, iar în acest moment avem o evidentă problemă de securitate.
  • Noi suntem țara care trebuie să gestioneze numărul mare de migranți. Suntem o țară mică și suntem supuși la presiuni ca țările mari. Să păstrăm emoțiile în afara discuției. Trebuie ca țările europene să-și protejeze granițele externe.
  • Bulgaria și România vor avea votul împreună. Este o procedură ce trebuie continuată. Când vorbim despre refugiați, vorbim de 4-5 mii de refugiați ilegal, zilnic, care vin în Austria.

Weber:

  • Mesajul care trebuie transmis este că trebuie să ne păstrăm standardele. Când vorbim de România și Bulgaria, cred nu trebuie să vorbim despre cum blocăm, ci despre cum putem ajuta.
  • PPE susține extinderea Schengen cu România, Bulgaria și Croația.
  • Vrem să facem lucrurile posibile, să găsim soluții. Prima problemă importantă este să clarificăm care este obstacolul.
  • Trebuie să punem Ucraina sus în lista priorităților. Statele europene vor ajunge la o înțelegere.

Cu puțin timp înainte de declarațiile lui Nehammer, Manfred Weber a vorbit despre avantajele pe care Rusia le are în situația refuzului guvernului austriac de a accepta intrarea României în Schengen: ”Rusia este interesată de divizarea UE. Nicio problemă nu se va rezolva dacă ținem România afară”, a declarat Manfred Weber. De altfel, partidul lui Karl Nehammer face parte din PPE.

Reamintim, votul privind aderarea României la spațiul Schengen se regăsește pe agenda de joi a Consiliului JAI. Premierul Ciucă declara în această dimineață că “motivele invocate de Austria privind problema migrației sunt nejustificate, iar blocarea aderării României nu va aduce răspunsurile dorite de Viena”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday