Peste 300 de publicații lansează joi o campanie, ca reacție la atacurile președintelui Donald Trump și pentru a promova libertatea presei, arată BBC. 

Ziarul Boston Globe a făcut apel săptămâna trecută pentru denunțarea la nivel național a războiului murdar” al președintelui împotriva mass-media, folosind hashtag-ul #EnemyOfNone.

Trump a declarat anterior că presa lansează știri false și a numit jurnaliștii  dușmani ai poporului”. Experții ONU au spus că acest lucru ridică riscul violenței împotriva jurnaliștilor.

Publicația Boston Globe s-a angajat să scrie pe 16 august un editorial cu privire la pericolele atacului administrației asupra presei” și le-a cerut și altora să facă același lucru.

Inițial, peste 100 de instituții media au răspuns pozitiv, apoi numărul a crescut până la aproape 350, printre care principalele ziare din Statele Unite ale Americii, ziare mici locale, dar și publicații internaționale, precum The Guardian. 

New York Times a ales titlul O presă liberă”, numind atacurile lui Trump periculoase pentru viața democrației”.

Printre publicațiile care s-au implicat în campanie sunt The New York Post, The Philadelphia Inquirer, McClatchy.

Conform arhivei Twitter a preșdintelui Trump, acesta a utilizat de 281 de ori în postările sale sintagma fake news” (știri false). 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday