Maratonul vaccinării începe vineri, 22 octombrie, la ora 8, și se încheie luni, 25 octombrie. În fiecare sector din București a fost amenajat câte un centru de vaccinare. Cele șase găzduiesc împreună 49 de fluxuri de imunizare:

  • Sector 1: Romexpo (B-dul Mărășești 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
  • Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
  • Sector3: Biblioteca Națională (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);
  • Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
  • Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
  • Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen).

”Pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF „Carol Davila” București, instituție de prestigiu, cu experiență în pregătirea specialiștilor din domeniul sănătății, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenți la medicina militară”, arată comitetul pentru coordonarea vaccinării (CNCAV).

CNCAV mai precizează că în organizarea maratonului sunt implicate toate entitățile medicale din Capitală, mai exact: Universitatea de Medicină, Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică, Administrația Spitalelor, cărora li se adaugă Primăria Generală și Ministerul Culturii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday