Update: Prefectul Capitalei a anunțat la finalul ședinței CNSU că începând de marți, 27 aprilie, ora 00.00 unele restricții vor fi ridicate. ”Putem să ne deplasăm în afara domiciliului, în intervalul 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii. Nu mai există interdicția aplicată sălilor de sport, de a funcționa. De mâine ar putea să funcționeze sălile de fitness. Acestea sunt singurele modificări care au fost făcute”, a declarat Alin Stoica.

Prefectul a mai precizat că restul măsurilor rămân în vigoare, cel puțin până la momentul în care incidența va scădea sub 3 la mie.

“Am convocat deja Comitetul pentru Situații de Urgență, cerem opinia autorităților sanitare și luăm o decizie. Cel mai devreme, o relaxare ar putea începe de la ora 00:00, cu efecte care se pot vedea în weekend. Ca să se deschidă restaurantele la interior, incidența trebuie să scadă sub 3 la mie”, a declarat prefectul Capitalei la Digi24.

Cinematografele și restaurantele nu își schimbă încă programul, a spus Alin Stoica, deoarece și în cazul lor e nevoie ca rata de infectare să coboare sub 3 la mie. Se pot redeschide însă sălile de sport.

Ieri, rata de incidență era de 3,68. Din 20 aprilie valoarea acesteia a marcat un trend descendent de sub 5 la mie. Datele privind evoluția ratei de incidență în București pot fi consultate aici.

Anterior, restricțiile au fost prelungite în data de 24 aprilie după ședința Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență București, dar prefectul menționa atunci că vor fi luate noi decizii dacă rata scade sub 3,5 la mie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday