”Pentru a proteja sănătatea cetățenilor din Sectorul 5 și nu numai, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului”, se arată într-un comunicat al primăriei.

Astfel, de luni până vineri mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00, iar sâmbăta și duminica vor fi deschise între orele 07.00 – 15.00. Piețele agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se vor închide, în timpul săptămânii, la ora 17.00, iar în weekend la ora 15.00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00.

Primăria precizează că programul farmaciilor și al benzinăriilor nu va fi afectat. 

În ceea ce privește școlile, Primăria menționează că nu poate dispune suspendarea cursurilor, acest lucru intrând în atribuțiile Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

”Cei care nu vor duce la îndeplinire normele impuse prin această dispoziție vor avea autorizație de funcționare suspendată și vor fi sancționați conform legii”, se mai arată în comunicat.

”Nu ne dorim carantinarea totală a Capitalei. Este important să încercăm pe cât posibil limitarea răspândirii virusului. Să respectăm aceste măsuri, pentru că, doar în acest fel, numărul de îmbolnăviri va scădea, iar autoritățile centrale nu vor fi nevoite să impună o carantină totală în ceea ce privește Bucureștiul”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica a spus că urmează să fie luate decizii unitare la nivelul Capitalei și județului Ilfov. El a precizat, totodată, că va verifica legalitatea deciziei primarului Sectorului 5.

”Din câte știu, nu are cum să schimbe regulile, primarul Sectorului 5. Vom verifica legalitatea deciziei. Poate să inducă confuzie faptul că urmează să se ia decizii guvernamentale pe care le vom aplica unitar pe București. Au fost propuneri pentru mijloacele de transport în comun, în așa fel încât să existe niște fluxuri. Am văzut o serie de măsuri, unele dintre ele contravin deciziei ministrului educației”, a declarat Stoica.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday