Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de Stan Vitalie, medic primar, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de urgență, Chirurgie Plastică și Arsuri din București, pentru săvârșirea a 16 infracțiuni de luare de mită, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii suspectează că în perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2014, fostul manager al Spitalului Clinic de urgență Chirurgie Plastică și Arsuri din București, ar fi pretins și primit de la 16 paciente, sume de bani cuprinse între 1.100 de euro și 2.700 de euro, pentru a le efectua diferite operații estetice în spitalul de stat.

Medicul ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecțiuni ce necesitau corecții chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat în cadrul spitalului de stat operații estetice care s-ar fi putut efectua în clinicile private.
În total, acesta ar fi primit de la cele 16 paciente suma totală de 25.000 de euro.

Sursa: DNA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday