Potrivit unui comunicat transmis de instituție, se suspendă:

– proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere;

– proba practică pentru obţinerea permisului de conducere;

– înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere, programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere.

Reluarea acestor activităţi se va aduce la cunoștinţă publică în termen util.

Comunicatul integral:

Instituția Prefectului- Municipiul București informează cetăţenii cu privire la suspendarea temporară a activităţii de examinare la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

Având în vedere prevederile Ordinului ministrului sănătății nr.313/26.02.2020 pentru instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situația de urgență de sănătate publică internaţională determinată de infectarea cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei,

În aplicarea art. 4 alin. 6 și alin.7 din Ordinul Ministrului Afacerilor Inteme nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 275 alin. (1) din O.U.G 57/2019 privind Codul administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, Prefectul municipiului București a emis ordinul potrivit căruia începând cu data de 02.07.2020 se suspendă temporar următoarele activități ale Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Bucureşti:

– proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere;

– proba practică pentru obţinerea permisului de conducere;

– înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere, programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere.

Reluarea acestor activităţi se va aduce la cunoștinţă publică în termen util.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday