București. Daniel Tudorache și mai multe zeci de susținători protestează în fața Biroului Electoral Central. Acuză fraudarea alegerilor și cer renumărarea voturilor.

Tudorache și susținătorii săi spun că se poate demonstra că au fost nereguli la numărarea voturilor, iar diferența dintre el și Clotilde Armand este foarte mică pentru a fi luată în cosiderare. „Am solicitat renumărarea voturilor. Am înțeles că la ora 12 se va lua o decizie. Din punctul nostru de vedere există suspiciuni de fraudă. Poate că reprezentantul nostru care a semnat procesul verbal a fost cumpărat. Avem două procese verbale, semnate cu cifre diferite. Noi nu știm ce proces a ajuns la Biroul Electoral de sector” a declarat Daniel Tudorache mai devreme pentru postul Antena 3.

Luni, Poliția București a început cercetările la Primăria Sectorului 1, după ce un individ a fost suprins cu peste 400 de procese verbale asupra sa. Marți seară, Clotilde Armand și-a revendicat victoria, la o diferență de circa o mie de voturi. Ea nu este de acord cu renumărarea voturilor.

Folosim cookies