Update: “A fost pericol de propagare la o clădire de birouri cu opt etaje. S-a acționat pentru stingerea incendiului, s-au realizat decopertări, încât să fie pagube cât mai mici. În clădirea afectată erau aproximativ 30 de persoane, toate au ieșit din clădire până la momentul sosirii noastre. Mansarda e compartimentată, vorbim de 500 de metri pătrați afectați de incendiu. Incendiul este localizat”, au declarat reprezentanții ISU București.

Știrea inițială:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a transmis că intervine pentru stingerea unui incendiu cu degajări de fum produs la mansarda unei clădiri de pe Calea Dorobanți, pe o suprafață estimată de 400 de metri.

Autoritățile mai precizează că în imediata apropierea a clădirii care arde se află un alt imobil, cu opt etaje, existând riscul de extinderea a focului. Nu sunt victime. Personalul celor două clădiri s-a evacuat. Au fost alertate 11 autospeciale de stingere, iar Calea Dorobanți este deocamdată închisă circulației.

Liniile 131, 301 și 331 sunt blocate pe Calea Dorobanți, pe ambele sensuri, din cauza incendiului. Autobuzele circulă deviat pe ambele sensuri.

Pompierii acționează la exterior pe toate laturile clădirii și la interior în mansardă. Totodata, se intervine pentru îndepartarea învelitorii din tablă, pentru a accesa structura acoperișului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday