Peste patru mii de persoane au participat la un marș din Piața Victoriei spre Piața Universității, apoi spre Piața Revoluției, pentru comemorarea victimelor Revoluției din 1989. De asemenea, oamenii au protestat față de o posibilă OUG pentru amnistie. Proteste au avut loc și la Cluj și la Sibiu.
Update 19:15: Oamenii au ajuns la Palatul Regal. Se citesc numele tuturor persoanelor decedate la Revoluție. Printre manifestanți se află Oana Pellea și filosoful Mihai Șora.
Update 18:52: Mulțimea pleacă spre Sala Dalles, apoi spre Piața Revoluției, unde va fi ținut un nou moment de reculegere. Se scandează „Jandarmeria apără hoția” și „România cere: fără grațiere”.
Update 18:30: Sunt peste patru mii de manifestanți. Mulțimea a ajuns în Piața Universității. S-a ținut un moment de reculegere, apoi a fost cântat Imnul României. Organizatorii marșului citesc numele persoanelor decedate în timpul Revoluției din 1989.
Update 17:35: Numărul manifestanților a depășit două mii. Oamenii au ajuns pe bulevardul Magheru.
Update 17:10: În acest moment sunt peste 600 de persoane care participă la marș. Oamenii strigă “Timișoara!”, “Libertate!”, “Jos comuniștii”, “PSD ciuma roșie” și “Jandarmeria apără hoția!”.
Peste o mie de persoane au protestat și la Sibiu. Oamenii au cerut demisia Guvernului şi stoparea acţiunilor care afectează sistemul judiciar.
Participanţii au scandat „Dacă vă pasă nu staţi în casă!”, „Să vă fie frică, Sibiul se ridică!”, „Uniţi salvăm toată Romania!”, „Noi nu suntem o naţie de hoţi!” şi „Magistraţi, nu vă fie frică!”.
Câteva sute de oamenii s-au adunat iniţial în faţa sediului PSD din Sibiu şi au cerut demisia Guvernului, printre ei fiind şi membri din filiala locală a USR, conduşi de liderul partidului, deputatul Dan Barna.
O manifestație asemănătoare a avut loc și la Cluj, împotriva Ordonanţei fiscale şi intenţiei Guvernului de a da o ordonanţă pentru aministie şi graţiere. Oamenii au cerut demisia Guvernului și au afișat bannere cu mesaje precum „91% dintre români, 87% dintre alegătorii PSD-ALDE-UDMR spun nu amnistiei şi graţierii – Uniţi salvăm toată România”, „România, te rog, trezeşte-te”.
„Decembrie 1989. 1116 oameni au murit pentru libertate. Nu au murit pentru amnistia și grațierea ticăloșilor. Au murit pentru dreptate și pentru libertate. Acum, la mai puțin de 29 de ani, lupta lor riscă să fie în zadar. Libertatea și dreptatea sunt în pericol. Pe 22 decembrie 2018 le vom onora sacrificiul. Și vom spune ca și ei: Nu vrem întuneric! Vrem democrație! Vrem libertate!”, se arată în anunțul postat pe pagina organizatorilor marșului din București. Participanții au fost rugați să vină cu câte o candelă.
În urmă cu o săptămână, Liviu Dragnea a vorbit deschis despre amnistie și grațiere, în cadrul unui discurs de o oră și jumătate la Consiliul Național al PSD. Președintele PSD a spus atunci că “Justiția trebuie resetată! De ce OUG pentru amnistie și grațiere este blasfemie? Eu nu mă tem de aceste cuvinte. Nu mai ezitați, nu știu când, cum, dar avem obligația asta, să reparăm nedreptățile”.
Ca urmare a acestui discurs, Klaus Iohannis a anunțat că va merge la ședințele viitoare de Guvern: “Amnistia ar fi o eroare gravă pentru România. Cu siguranță vom mai vorbi despre referendumul pe justiție”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.