După mai multe luni de impas între negociatorii din Marea Britanie și UE, premierul Boris Johnson își propune să deblocheze discuțiile spre o concluzie clară – se va încheia anul 2020 cu sau fără un acord comercial între UE și Marea Britanie?

Johnson va lua cina cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, însă premierul britanic se va întoarce la Londra chiar în aceeași seară. 

“Aștept cu nerăbdare să-l primim pe premierul britanic Boris Johnson. Vom continua discuția noastră despre acordul comercial”, a scris von der Leyen pe Twitter anunțând întâlnirea. 

Un oficial al guvernului britanic s-a arătat însă sceptic: “Trebuie să fim realiști, un acord poate deveni imposibil, deoarece nu vom face compromisuri cu privire la recuperarea suveranității Regatului Unit”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a punctat că Johnson și von der Leyen nu vor încheia un acord, ci vor încerca să găsească o cale de a “avansa cu negocierile”.

Un ușor impuls în negocieri îl reprezintă faptul că ministrul Michael Gove a anunțat un acord privind regulamentele post-Brexit pentru frontiera irlandeză. După discuții cu Maros Sefcovic, vicepreședintele Comisiei, Gove a anunțat că guvernul va renunța la părți din proiectul de lege privind piața internă din Regatul Unit care încalcă dreptul internațional. Salutând acordul protocolul pentru Irlanda de Nord, Sefcovic a spus: “Sper că acest lucru va crea un impuls pozitiv și pentru discuțiile privind acordul de liber schimb”.

Boris Johnson ar fi vrut să discute și cu Angela Merkel și Emmanuel Macron, dar, aparent, Ursula von der Leyen s-a opus acestei idei și nu a vrut ca disputa legată de Brexit să afecteze summitul de două zile al celor 27 de lideri ai UE, care va avea loc săptămâna aceasta, joi și vineri.

Sursă alternativă: SkyNews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday