Constructorul de aeronave a declarat duminică seara că companiile aeriene care utilizează același tip de motor ar trebui să suspende operațiunile până la efectuarea inspecțiilor.

Zborul 328 plecase de la Aeroportul Internațional Denver către Honolulu cu 231 de pasageri și 10 membri ai echipajului la bord sâmbătă, când un motor a explodat la scurt timp după decolare. Poliția din Broomfield, Colorado a postat fotografii cu bucăți de resturi din avion căzute într-o zonă rezidențială. Un incident similar a avut loc cu câteva ore înainte în Olanda, dar cu un model cargo Boieng 747.

Administrația Federală a Aviației SUA (FAA) a emis duminică o directivă de urgență care impune inspecții imediate sau intensificate ale avioanelor similare cu cele implicate în incidentul din Denver. “Am analizat toate datele de siguranță disponibile după incidentul de ieri. Pe baza informațiilor inițiale, am ajuns la concluzia că intervalul de inspecție ar trebui să fie mărit pentru paletele goale ale ventilatorului, care sunt unice pentru acest model de motor, utilizat exclusiv pe avioanele Boeing 777. Acest lucru va însemna probabil că unele avioane vor fi scoase din serviciu”, a declarat Steve Dickson de la FAA.

The Guardian scrie că modele 777-200 și 777-300 afectate sunt mai vechi și mai puțin eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil decât modelele mai noi, iar majoritatea operatorilor le elimină treptat din flote.

Sursă alternativă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday