Banca centrală precizează că avansul economic va fi susținut de cererea internă, în special de consumul privat: ”Cererea internă este confirmată drept unic determinant al redresării economice, în contextul redinamizării considerabile a consumului privat”.
”Evoluțiile recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată arată continuarea creșterii economiei în trimestrul II 2021, într-un ritm trimestrial în decelerare, dar mai alert decât cel anticipat în luna mai, implicând, în contextul efectului de bază asociat contracției din perioada similară a anului trecut, majorarea la un nivel considerabil, de două cifre, a dinamicii anuale a PIB” se arată în comunicatul BNR,
Banca Națională mai precizează că activitatea economică și-a continuat redresarea ”în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil peste așteptări, aceasta reducându-și declinul în termeni anuali la doar -0,2 la sută, de la -1,4 la sută în trimestrul IV 2020.
”Evoluții deosebit de dinamice se evidențiază în primele două luni din trimestrul II în comerțul cu amănuntul, în cel auto-moto și, mai ales, în sectorul serviciilor prestate populației, dar și în sfera construcțiilor și producției industriale, incluzând comenzile noi în industria prelucrătoare. În același timp, deficitul comercial și-a temperat ușor creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care majorarea consistentă a exporturilor, pe fondul revenirii puternice a economiilor europene, a devansat-o pe cea a importurilor de bunuri și servicii. Deficitul de cont curent și-a comprimat însă considerabil dinamica anuală, inclusiv cu aportul balanței veniturilor primare și al celei a veniturilor secundare, aceasta rămânând totuși superioară valorilor ei medii din 2019 și 2020”, subliniază BNR.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.