Banca Națională arată că avansul inflației va încetini până la finalul anului, pe fondul intrării în vigoare a măsurilor pentru plafonarea tarifelor la energie și la gaze și compensarea facturilor consumatorilor casnici. Totuși, estimarea de 7,5% a inflației pentru decembrie este cu 1,9% mai mare față de valoarea prognozată anterior, în august 2021.

“Ulterior, în aprilie 2022, odată cu expirarea acestor măsuri, rata anuală a inflației IPC va reflecta majorări de o magnitudine substanțială, atingând 8,6% în trimestrul II 2022, un maxim din intervalul prognozei”, menționează BNR.

După acest moment, rata inflației IPC este prevăzută să se tempereze, până la 5,9% la sfârșitul anului viitor, cu 2,5% peste nivelul prognozat în raportul emis în august: “Evoluția viitoare a prețurilor bunurilor energetice continuă să reprezinte principalul factor de risc la adresa proiecției ratei anuale a inflației.”

Reamintim, ieri, INS a anunțat că inflația anuală a urcat la 8% în octombrie, cu un avans de +1,8% în doar o lună. Această creștere a fost influențată de scumpirea facturilor la gaze, care sunt acum mai mari cu 46% față de începutul anului, iar cele la energie cu 23%. De asemenea, luna trecută s-au scumpit și toate alimentele.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday