”Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 10 ianuarie 2022, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022”, se precizează într-un comunicat de presă publicat pe site-ul BNR. Avansul de 0,25% este mai mic decât estimau analiștii, însă va influența dobânzile creditelor în perioada următoare.

Din 8 mai 2018, dobânda de intervenție (sau de referință) a BNR a scăzut permanent, de la 2,5%, până la 1,25%, nivel atins pe 18 ianuarie 2021. Ulterior, BNR a evitat să crească dobânda, deși tendința de creștere a prețurilor s-a manifestat încă din 2020, până la începutul lunii octombrie 2021. Atunci, BNR a majorat dobândă cu 0,25 puncte procentuale, până la 1,50%. Următoarea creștere, până la 1,75%, a avut loc o lună mai târziu.

Banca Națională argumentează că inflația ”a urcat la 7,94 la sută în octombrie 2021, de la 6,29 la sută în septembrie, iar în noiembrie a scăzut la 7,80 la sută, sub impactul plafonării și compensării prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație, depășind ușor la finele celor două luni din trimestrul IV nivelul prognozat.”

BNR mai arată că potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va crește probabil gradual în următoarele luni, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, depășind valorile evidențiate pe acest orizont de timp de prognoza pe termen mediu din luna noiembrie 2021.

“Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt majorările mai ample de prețuri anticipate a fi consemnate de energia electrică și gazele naturale – chiar și în contextul aplicării măsurilor de compensare și plafonare –, precum și de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotațiilor produselor energetice și ale mărfurilor agroalimentare”, mai subliniază Banca Națională, care estimează că avansul inflației se va accentua după ce guvernul nu va mai compensa și plafona prețurile la energie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday