Fondatorul Microsoft, care a avertizat încă din 2015 că lumea nu este pregătită pentru o pandemie, a spus că această echipă ar trebui să fie compusă din experți capabili să identifice rapid amenințările globale de sănătate. 

Deși costurile pentru o astfel de operațiune sunt destul de mari, omul de afaceri a declarat într-un interviu pentru Financial Times că “Mi se pare nebunesc să nu facem, în numele cetățenilor lumii, aceste investiții”

El este de părere că inițiativa sa de mobilizare globală ar trebui preluată și pusă în practică de Organizația Mondială a Sănătății, însă a recunoscut că are dubii cu privire la un consens național care să crească finanțarea oferită OMS pentru a construi și gestiona o astfel de echipă de supraveghere pandemică, pentru care costurile anuale de funcționare ar fi, după estimările sale, de aproximativ un miliard de dolari.

OMS a avut “mai puțin de 10 oameni cu normă întreagă” care lucrau la pregătirile pentru gestionarea focarului epidemic, a spus Gates, adăugând că “până și acești oameni erau distrași de alte activități”. “Suntem încă expuși riscului ca pandemia actuală de Covid-19 să genereze o variantă care ar fi și mai transmisivă și chiar mai letală”.

Se estimează că peste 6,2 milioane de persoane din întreaga lume au murit din cauza Covid-19 de la sfârșitul lunii ianuarie 2020 și până acum. 

Sursa: Financial Times

Foto: Frédéric Legrand | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday