Poate că nu este indicat să fac o altă prognoză, dar cred că faza acută a pandemiei se va sfârși pe parcursul lui 2022”, a scris miliardarul pe blogul său, într-o postare dedicată finalului de an. Fondatorul Microsoft are în vedere și faptul că varianta Omicron, recent descoperită, reprezintă un motiv de îngrijorare, dar consideră că boala va deveni endemică: “Omenirea este mai bine pregătită să gestioneze potențiale variante periculoase decât în orice alt moment”.

Gates este de părere că ieșirea din pandemie este deocamdată departe, din cauza răspândirii variantei Delta și a problemelor legate de distribuirea echitabilă a vaccinurilor în toate statele lumii.

În mesajul său, fondatorul Microsoft a spus că vaccinurile și medicamentele antivirale ar putea reduce letalitatea coronavirusului în viitor. “Comunitățile vor trece prin epidemii ocazionale, dar noi medicamente vor fi disponibile și vor putea trata majoritatea cazurilor. Peste câțiva ani, sper că singura dată când va trebui să ne gândim la virus să fie când ne facem un vaccin anti-Covid și antigripal combinat”, a mai precizat Gates.

Postarea lui Gates a fost scrisă în aceeași zi în care OMS a anunțat că Omicron a fost identificată în 57 de țări. Oamenii de știință încă încearcă să înțeleagă modul în care numeroasele mutațiile afectează sau nu eficiența serurilor.

Sursă: Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday