Chemarea a venit după ce oficialii au luat decizia să interzică demonstrațiile planificate pentru sâmbătă, după ce la mitingul precedent participanții nu au purtat măști și nu au respectat distanța între ei. Activiștii au și atacat în instanță decizia, iar un tribunal a decis că interzicerea protestelor este neconstituțională.

Potrivit Reuters, la Berlin s-au strâns deja câteva mii de persoane, iar autoritățile se așteapta ca la protestul din acest weekend să vină oameni și din Franța, Spania și Belgia, din regiuni adăugate recent de Germania pe lista celor cu risc crescut de epidemie.

Apelul activiștilor este acela de a veni înarmați la proteste, iar adjunctul poliției a declarat într-o conferință de presă că “acest mod de a exprima deschis intenția de a folosi violența împotriva autorității reprezintă o nouă dimensiune pentru noi”. Vor fi 3000 de polițiști pe străzile din Berlin, iar mai multe tunuri cu apă vor fi pregătite pentru dispersarea manifestanților.

Surse alternative: Reuters, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday