Premierul Alexander De Croo spune că varianta britanică a coronavirusului a devenit dominantă în țară și a dus la dublarea pacienților cu COVID-19 internați în spitale: ”Ne confruntăm cu un al treilea val. Vom reuși să-l reducem, așa cum am făcut-o și cu cele anterioare. Este o decizie greu de luat, dar dacă nu o luăm, consecințele ar fi mai grave”.

Potrivit premierului numărul cazurilor confirmate a crescut cu 40% în ultima săptămână și ”cel mai mare număr de infecții se încadrează în grupa de vârstă 10-19 ani”. 

Școlile se vor închide de luni, cu o săptămână mai devreme decât era planificat înainte de sărbătorile de Paște și se vor redeschide pe 19 aprilie. Frizeriile și saloanele de înfrumusețare se vor închide la doar câteva săptămâni după ce li s-a permis redeschiderea. Magazinele neesențiale, cum sunt cele de îmbrăcăminte, vor rămâne deschise, însă clienții vor fi obligați să-și facă rezervare prealabilă pentru a putea merge la cumpărături. De asemenea, grupurile vor fi limitate la patru persoane, de la 10 cât era până acum, însă călătoriile în țară vor fi permise.

Rudi Vervoort, președintele regiunii Bruxelles, spune că situația este deosebit de îngrijorătoare în capitală, având în vedere densitatea mare de populație, și a avertizat cu privire la posibile măsuri locale mai stricte.

De la începutul pandemiei, peste 22 de mii de persoane au murit din cauza COVID-19 în Belgia, care înregistrează printre cele mai mari rate de mortalitate pe cap de locuitor din lume.

Surse alternative: Reuters, ABC News.

Sursa foto: Kelly Sikkema//Unsplash.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday