Bacău. Toate unităţile de învăţământ din municipiu trec în scenariul roșu și vor desfășura cursurile exclusiv online, pe o perioadă de 14 zile, începând cu 12 octombrie. Purtarea măștilor devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, în tot județul.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât insituirea unor măsuri suplimentare de combatere a pandemiei, într-o ședință extraordinară din 9 octombrie.

Se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, în tot județul.

La nivelul municipiului Bacău, se iau următoarele măsuri suplimentare:

  • unitățile de învățământ vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 12.10.2020.
  • Directorii unităților de învățământ preuniversitar, vor stabili pentru elevii din anii terminali (clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a) un program de recuperare a materiei în format „față în față” care va fi implementat, după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line.
  • Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
  • Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cantine etc.) în spații interioare, cu excepția operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice care deserversc unitățile de cazare specializate (hoteluri, pensiuni, cămine etc.) pentru persoanele cazate în unitățile respective.

HCJSU 41 09102020

 

Folosim cookies