Bacalaureat 2021. După soluționarea contestațiilor, zece mii de candidați (32,9% din total) au promovat examenul în sesiunea de toamnă, cu 1,2% mai puțini față de anul trecut. Aproape 3.200 de elevi sunt din promoțiile anterioare.

Ministerul Educației a anunțat că rata de promovare după contestații a fost de 32,9%, în creștere cu 2,6% față de rezultatele inițiale. Spre comparație, anul trecut promovau în sesiunea de toamnă 34,1% dintre elevii prezenți în sala de examen.

Dacă pentru a susține probele examenului s-au înscris 38.949 de elevi, s-au mai prezentat doar 32.043, iar 77 au fost eliminați pentru că au încercat să copieze. În final, au promovat 10.431 de candidați – 7.359 care au terminat liceul în acest an, iar 3.172 din promoțiile anterioare.

În sesiunea de vară a Bacalaureatului, rata de promovare după contestații a fost de 69,8%, cea mai mare din ultimii zece ani, exceptând anul 2017, potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu.

Statistici pentru fiecare județ:

210903 BAC DOSAR V1 Rez Finale

Folosim cookies