Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul  Belgiei că sunt anunțate proteste în regiunea Mons Borinage (sudul Belgiei) în data de 14 decembrie 2018,  precum și la Bruxelles, în după-amiaza zilei de 16 decembrie 2018. Se preconizează perturbarea circulației rutiere.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32(0)23475338, +32(0)23450040 şi +32(0)23441658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii României la Bruxelles: +32(0)23440854.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday