Până astăzi, 12 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 59 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 59 de cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.

Principalele măsuri anunțate:

Am emis acest ordin, art. 2 arată că se suspendă temporar timp de 6 luni exportul medicamentelor cuprinse în catalog. În condițiile crizei COVID, a lipsei medicamentelor și echipamentelor de pe piață din Europa erau multe echipamente care ar fi fost scoase din România.

Vela: Am luat următoarele decizii: beneficiare de finanțări din fonduri vor lua măsuri pentru limitarea riscului de contaminare cu coronavirus prin orice mijloace; fie prin reorganizare sau reprogramare, sau orice altă modificare.

Autoritățile de management și autoritățile centrale și locale pot emite proceduri specifice în relația cu beneficiarii pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor. Pentru folosirea eficientă a resurselor în vămi sunt închise temporar următoarele puncte de trecere cu trafic redus.

La frontiera cu Ungaria: Turnu, Săcuieni, Salonta, Valea lui Mihai. Ucraina-Sighet. Bulgaria-Negru Vodă, Lipnița, Dobromir, Zimnicea, Turnu Măgurele și Bechet. R. Moldova- Rădăuți Prut, Oancea. Porțile de Fier 2, Moldova Nouă, Foieni, Vâlcani, Drobeta Turnu Severin și Naideș.

Aceasta este hotărârea CNSSU și totodată au mai fost abordate câteva subiecte importante, ce se vor dezbate mâine în grupul de lucru.

Extinderea organigramelor DSP pentru a face față volumului de muncă, activarea centrelor de comandă din subordinea prefectului și a comitetelor pentru situații de urgență, responsabilizarea autorităților locale, adoptarea unor proceduri pentru protecția personalului Poștei și a echipelor de intervenții pentru depanare utilități și comunicații.

Declaratii de presa sustinute de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela si ministrul sanatatii, Victor Costache – sediul MAI

Declaratii de presa sustinute de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela si ministrul sanatatii, Victor Costache – sediul MAI

Gepostet von Ministerul Afacerilor Interne, Romania am Donnerstag, 12. März 2020

Cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 sunt în municipiul București (20), acestea fiind internate. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.556 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.646 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday