Autoritățile anunță printr-un comunicat de presă că cei doi cetățeni români infectați cu coronavirus și internați într-un spital din Japonia au fost declarați vindecați și vor fi externați. Aceștia se vor întoarce în țară. Este vorba despre pacienții care s-au aflat pe nava de croazieră Diamond Princess.

Diamond Princess a ajuns la începutul lunii februarie în portul Yokohama, la sud-vest de Tokyo, transportând circa 3.700 de pasageri şi membri ai echipajului.

Autoritățile mai subliniază că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Comunicatul Grupului de Comunicare Strategică:

Astăzi, 5 martie, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Vă reamintim că pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.

Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.

În cursul zilei de ieri, 4 martie, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Anchetele epidemiologice la Suceava și Timișoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienții depistați pozitiv ieri au intrat în contact.

Facem apel la rudele persoanelor depistate pozitiv să respecte regulile de carantină și izolare și să nu încerce să viziteze pacienții internați, pentru că aceștia stau în izolare completă până când sunt declarați vindecați.

Cei doi cetățeni români infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și internați într-un spital din Japonia au fost declarați vindecați și vor fi externați. Cetățenii români se vor întoarce în țară.

România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday