Update: O persoană a fost împușcată mortal, iar alta a fost rănită, potrivit serviciilor de urgență din Viena. Poliția a declarat că incidentul nu a fost unul terorist.
“Două persoane au fost găsite astăzi cu răni provocate de gloanțe, în jurul orei 13.30 în zona Lugeck din Viena “, a declarat poliția locală. Incidentul a avut loc lângă Figlmueller, un restaurant faimos din zonă, informează Reuters.
A început urmărirea penală în acest caz. Alte circumstanțe nu sunt clare deocamdată “, potrivit poliției.
Zona a fost încercuită și elicopterele poliției cercetează locul. Poliția a transmis că nu există niciun pericol public.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.