Williams a început meciul în forță și a câștigat primele două game-uri, a avut un retur agresiv și a reușit să se apere foarte bine. Simona a servit lung și a reușit ulterior să profite de greșelile neforțate ale Serenei, iar astfel scorul a urcat la 2-2. Jucătoarea din SUA s-a desprins apoi la 5-2. Setul s-a terminat în cele din urmă 6-3 pentru Serena Williams, după aproape 40 de minute de joc.

Setul al doilea a început diferit, cu primele două game-uri câștigate de Halep, care a trimis mingi lungi ce nu i-au permis Serenei să își facă jocul de forță. Game-ul 3 a fost pierdut de Simona, care a servit moale, scurt, și a fost obligată de Williams să lovească numai din alergare. Scorul a devenit ulterior 3-1 pentru Simona, dar Serena a reușit să egaleze la 3-3. 

În game-ul șapte s-a jucat de la egal la egal, Williams a reușit să controleze schimburile și a dus în cele din urmă scorul la 6-3. 

Până la această partidă, Williams conducea cu 9-2 în meciurile directe cu Halep, dar ultimul meci dintre ele a fost finala de la Wimbledon 2019, câștigată de Simona. 

Mai departe, Serena Williams va juca împotriva japonezei Naomi Osaka (locul 3 WTA).

Știrea se actualizează

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday