Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea pentru zilele următoare. Meteorologii anunţă că, începând de vineri seară şi până duminică seară, precipitaţiile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării, fiind aşteptate ninsori, lapoviţă, ploi şi polei.

Astfel, vineri de la ora 19:00 până duminică la ora 18:00 este în vigoare o informare meteorologică de ninsori, lapoviță, ploi și polei pentru toată țara.

„ În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ”.

De asemenea, a fost emisă o avertizare meteorologică Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, valabilă de vineri de la ora 23.00 până duminică la ora 18.00.

„În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h”.

Județele Caraș-Severin și Timiș se vor afla sub Cod Portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, viscol începând sâmbătă de la ora 6 și până duminică, la ora 12, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. 

Și zonele montane ale județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova se vor afla sub Cod Portocaliu de vreme severă.

„În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday