Potrivit Casei Regale, Atelierul Auto a fost inițial amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). În anii 1956 -1976, a funcționat la Versoix, în Elveția, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai și Regina Ana au închiriat-o la începutul șederii în Elveția. La Villa Fantasia nu exista o locație pentru atelier, așadar Regina Ana a construit o magazie de lemn în acest sens.

În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spațiu generos la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani. Ulterior, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveția aflată în Cantonul Vaud. Reședința nu permitea construirea unui atelier auto, așadar Regele Mihai a închiriat un spațiu în orașul Morges, unde atelierul a funcționat din 2004 până în 2017.

Acum, uneltele și piesele originale sunt păstrate în aceeași poziție în care au stat în diversele locații din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai.

Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00.

Foto/Info: Domeniul Regal Săvârșin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday