Asociația Pro Infrastructură avertizează că toată  infrastructura feroviară românească este aproape de colaps. 75% din șine, 65% din poduri, 50% din terasamente și 90% din catenare au durata de viață expirată și au nevoie urgentă de reparații capitale, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Asociației. 

Liniile pot fi periculoase dacă se exploatează la parametri normali și, prin urmare, CFR Infrastructura este nevoită să impună sute de restricții drastice de viteză și tonaj. Astăzi, avem peste 1.000 km restricționați și sunt puncte unde trenurile trebuie să încetinească chiar și până la 5 km/h ca să nu deraieze!”, potrivit reprezentanților Asociației. 

Este menționat raportul final în cazul deraierii trenului IR1765 Timișoara-Iași în gara Dej Călători în septembrie 2017 (link: http://bit.ly/2xqAjzr), publicat de AGIFER (organismul de investigații feroviare). Trenul ar fi deraiat pe o linie care a fost reparată ultima oară acum 30 de ani.

Cârpeala făcută de CFR a fost un dezastru: s-au schimbat doar câteva sute de traverse de lemn pentru a putea menține viteza măcar la 50 km/h. Doar că, prin utilizarea unor firme neautorizate care au furnizat componente sub-standard, traversele noi (tot de lemn) au putrezit și au crăpat, iar puținii angajați din mentenanță (7 în loc de 43 – rezultat al disponibilizărilor) nu au reușit să identifice problema în timp util.”, se arată în comunicat. 

Avem o subfinanțare cronică: anual rețeaua feroviară primește doar între 5 și 10% din necesarul de bani pentru mentenanță! În acest ritm, până în 2030-2040 nu vom mai avea cale ferată, lucru recunoscut inclusiv oficial în Ministerul Transporturilor România. Cerem alocare bugetară adecvată pentru a face măcar 150-200 km de reînnoiri (reparații capitale – RK) pe an și abordarea rețelei ca un tot unitar!”, concluzionează Asociația. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday