Asociația MozaiQ atrage atenția, printr-un comunicat de presă, că Primăria București „întârzie și blochează aprobarea amplasării unui cort în zona centrală”, deși organizația a inițiat demersurile pentru aprobarea acestuia imediat după decizia CCR, de avizare a referendumului pentru redefinirea familiei.

„Ne aflăm în imposibilitatea de a amplasa în mod legal un cort de informare. Atât Comisia Tehnică de Circulație, cât și Administrația Străzilor refuză să deblocheze procesul de autorizare a amplasării cortului care informează cetățenii cu privire la referendumul de modificare a Constituției. Considerăm că aceste acțiuni contravin atât articolului 30, alineatul 1 din Constituție, care spune că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, cât și articolului 30, paragraful 2 din Legea 3/2000, privind referendumul, care precizează că „în campania pentru referendum partidele politice și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice și prin mijloace de informare în masă”.

Blocarea autorizării amplasării unui cort vine în contextul în care și aprobarea unei manifestații publice a comunității LGBT s-a obținut în condiții dificile, solicitându-se insistent reprezentanților MozaiQ modificarea caracterului manifestației programată pentru 30 septembrie din marș în protest static, invocându-se indisponibilitatea tuturor rutelor centrale.”, arată Asociația MozaiQ, care solicită Primăriei București să urgenteze procesul de aprobare a cortului de informare, „pentru a asigura buna informare a cetățenilor și pentru a prezenta corect în spațiul public poziția comunității LGBT. Considerăm că o campanie electorală pentru un referendum de modificare a Constituției reprezintă un element absolut crucial pentru întreaga societate, iar autoritățile trebuie să demonstreze responsabilitate totală și să asigure libertatea de exprimare, în condițiile legii, pentru toți cetățenii.

Comunicatul integral aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday