Compania de Drumuri anunță într-un comunicat că Drumul Național 73D este închis pentru toate categoriile de autovehicule, între localitățile argeșene Mioveni și Stoenești. Carosabilul s-a surpat pe o lungime de 150 m pe ambele sensuri de circulație.
Astăzi, 03.08.2018, circulația rutieră a fost închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 73D, km 41+300 – km 41+4500, între localitățile Mioveni și Stoenești, județul Argeș.
Măsura a fost instituită din cauza alunecării de teren cu tasarea părții carosabile pe o lungime de 150 m pe ambele sensuri de circulație. Menționăm că alunecarea de teren a fost provocată de ploile abundente din ultima perioadă care au afectat această zonă.
Recomandăm ca rută ocolitoare: DN 73D, km 41+300, – DN73, km 7, (Mărăcineni) – km 57 (Valea Mare Pravat) – DN 72A, km 64, (Valea Mare Pravat) – km 60 (Stoenești).
Rugăm participanții la trafic să adapteze viteza condițiilor meteo și să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.