Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât în ședința de vineri, să permită, în anumite condiții, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu respectarea anumitor prevederi, în localitățile în care rata de incidență este sub 1,5 la mia de locuitori.

Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor de tip discount și de proximitate, în supermarketuri și hypermarketuri astfel încât să se asigure, în medie, 8 mp/persoană prin raportare la maximum 30% din suprafața liberă a spațiului comercial, precum și o distanță minima de 2 m între persoane în zona caselor de marcat.

Acolo unde sunt disponibile sisteme alternative de manipulare a produselor, de tipul cărucioarelor/coșurilor de cumpărături cu roți și a coșurilor de mână, se va renunța la utilizarea coșurilor de mână, iar numărul cărucioarelor/coșurilor cu roți disponibile clienților va fi limitat astfel încât să se asigure, în medie, 8 mp/persoană prin raportare la maximum 30% din suprafața liberă a spațiului comercial și o distanță minimă de 2 m între persoane în zona caselor de marcat.

Hotarare CJSU 61 Converted

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday