Argeș. Procurorii anunță că cetățeanul evacuat forțat de polițiști de la o terasă care luase foc a murit “în urma asfixierii mecanice” (sufocat). Avea o alcoolemie de peste 2 la mie. O parte a martorilor a susținut că polițiștii l-au apăsat cu piciorul pe gât.

Marius Ștefan, prim procuror al Parchetului Argeș, a emis în această seară mandatul de reținere, precizând că a schimbat incadrarea faptelor, după ce a audiat martorii dar și polițiștii implicați în operațiunea de vineri.

Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 6 la 12 ani pentru lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, maxime care pot fi majorate cu o treime, în situația comiterii concomitente a infracțiunii de “purtare abuzivă.” În cazul infracțiunii  de ucidere din culpă, sub care fuseseră investigați inițial polițiștii, pedeapsa maximă este de 5 ani.

Mai devreme, în cursul zilei de astăzi, prim-procurorul Marius Ștefan și medicul șef legist Dan Manu, au făcut declarații privind decesul bărbatului de 63 de ani, în urma intervenției polițiștilor de evacuare a unei terase care a luat foc.

Principalele declarații:

  • Autopsia a fost finalizată. Rezultatele preliminarii, macroscopice, arată că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediat de deces a fost asfixierea mecanică, în urma comprimării părților moi ale gâtului și toracelui;
  • Sunt mai multe traumatisme, inclusiv unul cranio-cerebral, dar medicul legist precizează că doar acesta din urmă nu putea provoca decesul;
  • Parchetul va stabili contextul în care au apărut traumatismele respective;
  • Au fost prelevate probe biologice pentru analiză, dar primele rezultate arată că bărbatul avea o alcoolemie de peste 2 la mie.
  • Toți polițiștii care au fost prezenți la fața locului, precum și mai mulți martori, au fost audiați;
  • Ancheta este în desfășurare.

Incidentul s-a petrecut vineri, iar intervenția poliției a fost filmată de martori și postată pe retelele de socializare.

Folosim cookies