Update: Potrivit Poliției, traficul a fost reluat pe ambele benzi pe autostrada A1 Deva-Nădlac.

Știrea inițială: Centrul Infotrafic informează că pe autostrada A1 Deva-Nădlac, kilometrul 582, în apropierea localității Nădlac, județul Arad, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. La scurt timp, în aceeași zonă, s-a produs o tamponare în lanț în care au fost implicate alte 8 autovehicule.

Potrivit primelor informații, o singură persoană a suferit leziuni (posibil răni ușoare), fiind evaluată medical. Traficul rutier se desfășoară doar pe banda de urgență, benzile 1 și 2 fiind restricționate. Cirulația este deviată pe DN 7G, către Vama Nădlac 1.

De asemenea, poliția anunță că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții dense (sub 100 de metri) pe autostrada A1 Deva-Nădlac.

Autoritățile recomandă, pe timp de ceaţă, reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers faţă de vehiculele din față şi folosirea corespunzătoare a luminilor, evitarea opriri pe benzile de circulație și pe banda de urgență.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday