Poliția Română precizează că numărul accidentelor și al victimelor este însă mai mic decât în aceeași perioadă din 2021. În perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, la nivel național, au fost înregistrate 2.878 de accidente, soldate cu decesul a 1.029 de persoane și rănirea gravă a altor 2.258. Astfel, față de aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 253 mai puține accidente (-8%), cu 88 mai puține persoane decedate și cu 185 mai puține persoane rănite grav.

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost:

  • Indisciplina pietonilor și nerespectarea regimului legal de viteză, în proporții egale, de câte 18% (1.034 accidente în total).
  • Abaterile bicicliștilor (11,2%) – 323 de accidente.
  • Neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, în proporții egale, câte 8,2% (474 de accidente în total).

În acest sens, au fost aplicate 1.3 milioane de sancțiuni, dintre care 420.171 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 2.222 pentru indisciplina conducătorilor de trotinete.

De la începutul anului, au fost reținute 118.696 de permise de conducere, dintre care 54.137 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (50.690 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h și 3.447 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h) și 16.041 pentru consumul de alcool (contravenție).

Sursa: Poliția Română

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday