Oficiul Federal de Statistică arată că 5.930 de români au obținut anul trecut cetățenia germană, fiind urmați de polonezi (5.000) și italieni (4.075). Din rândul persoanelor din afara blocului comunitar, cele mai multe cetățenii au fost acordate turcilor (11.630) și sirienilor (6.700). Este un avans de 75% pentru cetățeniile acordate sirienilor, față de 2019.

Conform datelor oficiale, 109.900 de persoane au devenit cetățeni germani anul trecut, cu 15% mai puțini decât în 2019. Scăderea a fost datorată în mare parte pandemiei și Brexitului – dacă în 2019, 9.700 de britanici primeau cetățenia germană, numărul lor a scăzut la 4.900 în 2020 (-66%).

În 2020, au fost acordate cetățenii pentru persoanele originare din 173 de țări. În prezent, Germania are o populație de 83,1 milioane de locuitori, dintre care 42,1 milioane sunt femei, iar 41 de milioane sunt bărbați.

Sursa: Destatis

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday