Astfel, înainte de a descărca o aplicație, utilizatorii vor putea vedea exact în ce manieră le sunt colectate și prelucrate datele persoanele.

Etichetele sunt trimise de dezvoltatorii aplicațiilor către Apple, care verifică dacă sunt corecte. Gigantul tech explică faptul că nu se va ocupa de fiecare aplicație în parte, ci va audita aleatoriu un anumit număr. De asemenea, va face verificări punctuale atunci când primește plângeri din partea utilizatorilor.

Etichetele au fost descrise încă iunie drept “asemănătoare celor de pe alimente”, însă compania californiană le va implementa de anul viitor, pentru ca dezvoltatorii să aibă timp să facă schimbările necesare în produsele lor. Acestea fac parte dintr-o strategie extinsă în urma căreia vor exista mai multe notificări și solicitări pentru prelucrarea datelor sensibile, pe care le va primi un posesor de dispozitive Apple.

O reacție critică a venit din partea companiilor de publicitate, care au argumentat că “cel mai probabil, oamenii nu-și vor da consimțământul pentru colectarea datelor în acest scop”.

Surse alternative: Reuters, CNN, The Verge.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday