Anglia pune în funcțiune din 17 mai “pașaportul de vaccinare”, prin aplicația Serviciului Național de Sănătate (NHS), pentru persoanele imunizate cu ambele doze care vor să călătorească în străinătate. Urmează discuții cu privire la țările care recunosc pașaportul.

Cateva zeci de persoane pleaca sa munceasca in agricultura de pe aeroportul Traian Vuia, sambata 11 aprilie 2020, Ghiroda.

Guvernul spune că “pașaportul de vaccinare” intră în vigoare odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie pentru cetățenii britanici și este disponibil doar pentru persoanele care locuiesc în Anglia, pentru moment, urmând să decidă ulterior cum va fi implementat în restul Marii Britanii. Totodată, medicii de familie trebuie să avizeze faptul că fiecare persoană este vaccinată cu două doze, înainte ca aplicația să afișeze acest lucru.

Totuși, guvernul precizează că, deși vaccinate cu ambele doze, persoanele care călătoresc ar putea fi în continuare nevoite să izoleze sau să prezinte dovada unui test Covid negativ pentru a intra în alte țări, în funcție de cerințele statului respectiv. “Nu sunt multe țări care acceptă în prezent dovada vaccinării. Așadar, deocamdată, majoritatea oamenilor vor trebui să respecte alte reguli atunci când călătoresc în străinătate, cum ar fi efectuarea unui test negativ înainte de plecare“, se arată pe site-ul guvernamental.

Deocamdată nu este clar dacă această soluție va fi acceptată de companiile aeriene străine.

Chiar și în aceste condiții, măsura este considerată o “bilă albă” pentru guvernul britanic, în contextul în care reușește să pună în aplicare un asemenea certificat înaintea Uniunii Europene. Certificatul UE Covid-19 tocmai a intrat în faza de testare, pentru următoarele două săptămâni, iar Franța și Malta sunt primele care verifică interoperabilitatea noului sistem.

Surse alternative: BBC, GOV.UK, Business Insider.

Folosim cookies