Măsurile intră mâine în vigoare și sunt valabile până în penultima zi a anului, când vor fi reevaluate. Prim-ministrul a apreciat că ”noua tulpină poate accelera ritmul de transmitere a coronavirusului și cu 70%”.

Dacă luna trecută premierul preciza că din 2 decembrie vor exista restricții pe trei niveluri, măsurile anunțate astăzi sunt ”de gradul patru”, potrivit lui Johnson, și sunt similare cu cele din perioada de carantină din luna noiembrie.

Măsurile pe scurt:

  • locuitorii pot părăsi locuințele numai din motive întemeiate;
  • magazinele neesențiale, saloanele de înfrumusețare și sălile de sport se vor închide;
  • este recomandată munca de la distanță;
  • la mesele festive, nu pot participa persoane din locuințe diferite.

”În calitate de prim-ministru, este datoria mea să iau deciziile dificile. Din cauza situației epidemiologice, nu putem să avem un Crăciun așa cum îl plănuisem. Nu avem altă alternativă” a mai spus Boris Johnson.

La conferință au participat și Chris Whitty, directorul medical al Angliei (consilierul de cel mai înalt rang), precum și Sir Patrick Vallance, consilier pe probleme științifice. Wallace a explicat că această nouă versiune a SARS-Cov-2 a fost observată pentru prima dată la jumătatea lunii septembrie și că a provocat un sfert dintre cazurile înregistrate în intervalul 18-24 noiembrie și peste jumătate din cele de săptămâna trecută.

Spre finalul conferinței, Boris Johnson a precizat că deja 350 de mii de persoane s-au vaccinat cu serul produs de Pfizer.

După anunțul premierului britanic, guvernul provinciei Țara Galilor, din vestul Regatului Unit, a anunțat măsuri similare care ”să se alinieze celor anunțate de Johnson”.

Surse alternative: BBC, Sky News, Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday