Anca Jurma explică într-un comunicat de presă motivele care au stat la baza deciziei sale de a renunța la șefia interimară a DNA, cu o zi înainte de expirarea mandatului.

Am acceptat cu greu această funcție interimară, la solicitarea conducerii Ministerului Public, într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă. Urma ca în scurt timp să aibă loc o procedură de desemnare a procurorului șef numit, cu un mandat de trei ani. Din rațiuni care nu au depins de mine, aceasta perioadă s-a prelungit până după încheierea celor 6 luni.

Anca Jurma menționează faptul că un obiectiv important a fost acela de a se asigura că dosarele trimise în judecată de DNA privesc fapte penale susținute temeinic de probe și că anchetele respectă normele legale și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

M-am solidarizat și mă voi solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulți oameni în România care sunt convinși că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit. 

Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate.”, se arată în comunicat.

Subliniază, în continuare, că nu se solidarizează nici cu faptul că unii procurori și-au exprimat nemulțumiri profesionale sau personale, folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice: Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze.

“În perioada Sărbătorilor am avut timp să mă gândesc și am ajuns la concluzia că mi-am făcut datoria cum am știut mai bine, cu totală bună credință, echilibru și preocupare pentru bunul mers al instituției, dar că mandatul meu interimar trebuie să se încheie aici. Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o.

Amintim că Anca Jurma a anunțat ieri că renunță la funcția de procuror-șef interimar al DNA, cu o zi înainte de încheierea mandatului.

La DNA are loc marți, de la ora 11, o ședință de urgență pentru desemnarea unui nou procuror-șef interimar. La întâlnire participă și Procurorul General Augustin Lazăr.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday