În jurul orașului nordic Kunduz talibanii au ocupat avanposturi și baze militare, folosind mici drone armate pentru a înlătura trupele afgane. În vecinătatea Pul-i-Khumri, au luat în stăpânire zone cu autostrăzi importante, blocând principalele linii de comunicare către Kabul, capitala țării. Talibanii au înaintat și spre Kandahar și s-au apropiat de capitala provinciei – o bază de importanță istorică și politică, dar și un centru economic pentru sudul țării, mai mult decât au făcut-o în ultimul deceniu.

Ofensiva talibanilor a pus administrația Biden în încurcătură. Conform acordului încheiat de fostul președinte Donald Trump cu talibanii anul trecut, toate trupele străine – inclusiv restul de 2.500 de soldați americani care susțin armata și forțele de securitate din Afganistan – sunt programate să se retragă până la 1 mai, lăsând țara în impas.

În cazul în care administrația Biden onorează data retragerii, oficialii și analiștii se tem că talibanii ar putea copleși ceea ce a mai rămas din forțele de securitate afgane și ar putea prelua controlul asupra marilor orașe, cum ar fi Kandahar, și vor pune astfel presiune pentru o victorie militară completă sau o predare a guvernului afgan, în negocierile de pace.

Dar dacă Statele Unite își întârzie termenul de retragere, așa cum a recomandat un grup desemnat de Congres pe 3 februarie, talibanii ar considera cel mai probabil acordul din 2020 cu Statele Unite nul, ceea ce ar putea duce la reînnoirea atacurilor asupra trupelor americane și ale NATO și, eventual, vor forța Statele Unite și mai adânc în război, pentru a apăra forțele afgane, împotriva cărora talibanii ar putea riposta cu putere.

Situația din Kandahar este o reflectare a securității din toată țara. Talibanii au petrecut ultimele luni capturând baze militare și instalând puncte de control pe autostrăzi, în apropierea orașelor mari. Deși tactica talibanilor variază de la o regiune la alta, rezultatele sunt aceleași: creșterea impozitării pe autostrăzi, prăbușirea moralului în rândul forțelor de securitate afgane, cu sprijinul scăzut al SUA și frica crescândă în rândul localnicilor,care trăiau cândva în zone sigure.

În decembrie, aproape 200 de puncte de control din Kandahar au fost abandonate de armata afgană, potrivit unui raport al guvernului SUA publicat pe 1 februarie. Prăbușirea unor baze militare în toamnă a oferit forțelor talibane depozite de echipament militar și muniție.

Scopul talibanilor este de a forța guvernul afgan să respecte condițiile lor de pace. În Qatar, liderii talibani au cerut eliberarea a încă 7.000 de prizonieri și înființarea unui guvern interimar, două cereri pe care Ashraf Ghani, președintele Afganistanului, le-a refuzat până acum. Analiștii așteaptă decizia administrației Biden în săptămânile următoare, după finalizarea unei revizuiri a acordului actual încheiat cu talibanii.

Sursa: New York Times.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday