Dacă pe parcursul lunii august numărul săptămânal de cazuri a înregistrat chiar o scădere, în ultima săptămână din luna septembrie acesta a crescut brusc, la un nivel cu 60% mai mare decât cel din ultima săptămână din august. De atunci avansul este permanent, la final de octombrie numărul săptămânal de infectări depistate fiind aproape triplu față de ultima săptămână din octombrie.

În prima săptămână din noiembrie, cea care se încheie astăzi, creșterea este +54%, dar aceasta este săptămânală, nu lunară. Introducerea unor restricții de luni, 9 noiembrie, poate determina o scădere a acestei rate de infectare abia după data de 20 noiembrie, dacă măsurile vor avea efect.

Pe de altă parte, ritmul creșterii cazurilor noi depistate depinde foarte mult de numărul testelor efectuate, iar progresia poate încetini chiar dacă rata de transmitere ar crește, din cauza plafonării numărului de teste.

La nivel european situația este chiar mai gravă decât în România. Potrivit raportului ECDC, pe ultime 14 zile ne depășesc la numărul de infectări pe suta de mii de locuitori Cehia, Belgia, Slovenia,  Franța,  Polonia, Olanda, Austria, Croația, Italia, Spania, Slovacia, Portugalia, Bulgaria, Ungaria și Marea Britanie.

EU/EEA/UK Cazuri cumulate/ 14 zile/100.000 Decese cumulate/ 14 zile/100.000
France

988.2

8.2

Spain

602.3

8.7

UK

476.3

6.2

Italy

659.4

6.4

Germany

276.2

1.5

Poland

736.6

8.7

Belgium

1386.1

18.5

Czechia

1506.3

24.5

Netherlands

712.8

5.4

Romania

469.8

7.6

Portugal

558.9

5.4

Austria

753.3

3.8

Sweden

346.7

0.9

Hungary

515.4

10.4

Bulgaria

527.5

7.8

Slovakia

603.0

3.5

Slovenia

1105.0

9.5

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday