În Ungaria, potrivit analizei Reuters, inflația a ajuns la maximul ultimilor 14 ani. Proiecțiile Băncii Centrale arată că inflația este pe cale să ajungă în medie la aproape 6% în aceste patru țări anul viitor (Polonia, Ungaria, Cehia și România) – cea mai mare medie din regiune de la criza financiară din 2008. De exemplu, Reuters a realizat inclusiv un reportaj în București, din care a reieșit că brazii de Crăciun s-au scumpit chiar și cu 20 – 30% față de anul trecut.

Băncile centrale din regiune, care în iunie au condus calea creșterii ratelor dobânzilor în UE, par încrezătoare că o spirală debilitantă a prețurilor poate fi încă evitată. Dar salariile sunt deja în creștere, iar angajatorii, precum și consumatorii, încep să își ajusteze comportamentul.

În Republica Cehă, o cincime dintre angajați au declarat că sunt gata să-și schimbe locul de muncă dacă salariile lor nu cresc în conformitate cu prețurile, a constatat un sondaj efectuat în noiembrie. Între timp, mai mult de jumătate dintre firmele industriale vor crește prețurile cu peste 5% anul viitor, a arătat un sondaj al alianței de afaceri.

Analistul Capital Economics James Reilly prezice că presiunile subiacente ale prețurilor vor menține cifrele est-europene ridicate până în 2023, doar alimentele adăugând un punct procentual în plus în 2022. Creșterile ulterioare ale ratelor vor avea un efect de amortizare, a precizat Reilly, dar bugetele cu cheltuieli mari, în special în Polonia și Ungaria, ar putea ridica din nou presiunea.

Economiștii spun că reducerile de taxe pe benzină, gaze și electricitate anunțate de guvernul polonez vor scădea vârful inflației la începutul anului 2022, dar o politică de acordare a ajutoarelor către gospodării ar putea duce la o inflație mai mare, mai târziu în cursul anului.

Analiza integrală pe Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday