Actuala situație din Ucraina reprezintă acum un nou factor care contribuie la amplificarea crizei din sectorul auto, afectat deja de pandemie. De exemplu, anumite componente electrice ale autovehiculelor sunt fabricate în Ucraina și au devenit acum indisponibile. Lipsa lor a încetinit până acum producția la fabricile din Germania, Polonia și Cehia.

De asemenea, Ucraina este și cel mai mare exportator de neon din lume, un gaz folosit la laserele ce gravează circuitele pe cipuri, care sunt folosite ulterior în sistemele media ale mașinilor și în computerele de bord. Majoritatea producătorilor unor astfel de cipuri au stocuri de rezervă pentru o perioadă de șase luni. Spre sfârșitul anului, aceste stocuri de neon s-ar putea epuiza și ar putea agrava astfel criza de cipuri deja existentă. Rusia, la rândul ei, este un exportator cheie de materiale prime, precum platină și paladiu, utilizate în sistemele autovehiculelor de reducere a poluării. Rusia mai produce, de asemenea, 10% din nichelul mondial, un material esențial în producerea bateriilor pentru vehiculele electrice. 

În condiții de cerere ridicată, materiale limitate și războiul care provoacă noi perturbări, prețurile autovehiculelor sunt așteptate să crească în continuare, pentru chiar mai mult de un an. BMW a suspendat deja producția în două dintre uzinele din Germania. Mercedes încetinește ritmul la fabricile de asamblare, iar Volkswagen, avertizând cu privire la suspendarea producției, caută surse alternative pentru a obține piesele auto necesare. 

Deși efectele negative ale războiului asupra industriei auto au apărut mai întâi în Europa, producția din SUA ar putea va avea și ea de suferit ulterior, dacă Rusia decide să oprească exporturile de metale (de la paladiu și până la nichel). Este nevoie doar de ratarea unei mici părți pentru a nu mai putea construi o mașină. Orice obstacol în acest sens duce la întreruperea producției sau la o creștere neplanificată a costurilor”, a declarat Mark Wakefield, director adjunct al firmei de consultanță financiară AlixPartners. 

Potrivit portalului american pentru inventar și informații despre autovehicule Edmunds.com, ca efect al crizei generate de pandemie în domeniul auto, prețul mediu al unui vehicul nou în SUA a crescut cu 13% în ultimul an. O creștere mai importantă a prețurilor s-a înregistrat însă pentru autovehiculele second-hand (+29%). Înainte de izbucnirea războiului, compania de servicii financiare din SUA, S&P Global, a prezis o producție de 84 milioane de vehicule noi la nivel global în acest an și 94 de milioane pentru anul viitor. Spre comparație, în 2018, producția globală de autovehicule a mai fost de 94 de milioane. În condițiile actuale, compania și-a revizuit previziunile și este de părere că producția de anul acesta nu va depăși 82 de milioane, iar cea din 2023 va crește ușor, până la 88 de milioane. 

Un factor important din spatele previziunilor pesimiste cu privire la producția din următorii ani este închiderea fabricilor auto din Rusia, ca răspuns la invadarea Ucrainei. Săptămâna trecută, Renault, unul dintre ultimii producători care au rămas în Rusia, și-a suspendat activitatea la uzina din Moscova. Filiala rusă a companiei a vândut anul trecut peste 500 de mii de vehicule, o parte din ele făcute cu componente din România.

Timp de mai bine de un an, la puțin timp de la izbucnirea pandemiei de Covid, industria globală a autovehiculelor s-a confruntat cu o criză dezastruoasă de cipuri și alte piese fundamentale, lucru care a dus la reducerea producției de mașini noi, la decalarea livrărilor și, implicit, la creșterea prețurilor atât pentru autovehiculele noi dar și pentru cele second-hand. 

Analiza completă pe KSL

Sursa Foto: Mark Andrews Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday