Președintele ales Joe Biden și-a făcut campanie pe cea mai ambițioasă platformă climatică a oricărui candidat la președinție din istoria SUA, promițând că va cheltui două mii de miliarde de dolari pe parcursul a patru ani pentru a reduce emisiile periculoase pentru mediu.

Posibilitatea ca Senatul să rămână sub controlul republicanilor (care s-au opus în general legislației ecologiste) reprezintă un obstacol în planul său, dar, cu sau fără acordul acestora, în primele 100 de zile este de așteptat ca administrația Biden să adopte o serie de măsuri importante privind schimbările climatice, notează New York Times.

Publicația americană enumeră nouă dintre cele mai importante măsuri pe care domnul Biden le-ar putea lua pentru protecția mediului:

  • Revenirea SUA în Acordul de la Paris. 
  • Să organizeze un „summit mondial climatic” pentru a presa liderii marilor țări industrializate să ia mai în serios reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
  • Să anuleze imediat ordinele emise de Trump în domeniul energiei, în special un ordin din martie 2017, prin care a decis oprirea Planului de energie curată al Administrației Obama, care ar fi dus în final la închiderea centralelor electrice pe cărbune.  
  • Includerea unor dispoziții privind energia ”curată” în măsurile de stimulare economică pe care Congresul le are în dezbatere pe fondul pandemiei de Covid. Printre aceste măsuri, fonduri pentru cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor bazate pe energie curată, stimulente pentru statele care extind capacitățile de producție a energiei regenerabile dar și pentru industriile din domeniu.
  • Obligația agențiilor guvernamentale de a stabili noi limite de metan pentru puțurile de petrol și gaze, de a restabili standarde de economisire de combustibil și ridicarea standardelor de eficiență energetică pentru aparatele electrocasnice dar și pentru clădiri.
  • Obligarea companiilor listate la bursă să comunice riscurile financiare legate de schimbările climatice și de emisiile de gaze cu efect de seră în activitatea lor.
  • Revizuirea regulilor privind producția de combustibili fosili. Se așteaptă ca Biden să anuleze un ordin din 2017 prin care Trump a suspendat restricțiile privind explorarea și producția de energie offshore (pe mare). 
  • Politici care să atenueze efectele poluării și încălzirii globale în comunitățile cu venituri mici. Pe termen scurt, administrația Biden ar putea crea un consiliu care să coordoneze politicile de mediu și să ia anumite decizii cum ar fi creșterea monitorizării poluării în comunitățile vulnerabile.
  • Restabilirea zonelor protejate. Biden s-a angajat să ia măsuri imediate pentru a restabili ariile protejate din zona arctică, în perimetrul cărora Trump a permis explorarea și exploatarea petrolului. A spus că în prima zi a administrației sale  va semna un ordin pentru conservarea a 30% din terenurile și apele Statelor Unite.

Articolul complet în New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday